Turism în Comuna Coronini

Comuna Coronini este o destinație minunată pentru cei care doresc să petreacă timp într-un mediu natural și să se bucure de frumusețea peisajelor rurale din România. Dacă doriți să vă cazați în zonă, există mai multe opțiuni disponibile.

Una dintre opțiunile de cazare în Comuna Coronini este reprezentată de pensiuni și case de vacanță. Acestea oferă o varietate de facilități, cum ar fi bucătării complet utilate, camere confortabile, SPA-uri moderne, piscine încălzite și spații de relaxare în aer liber. De asemenea, proprietarii pensiunilor pot oferi informații despre atracțiile turistice din zonă și despre activitățile de agrement disponibile.

De asemenea, există posibilitatea închirierii de locuințe private prin intermediul platformelor de închirieri online, cum ar fi Airbnb sau Booking. Acestea oferă o gamă variată de opțiuni de cazare, de la apartamente confortabile la case cu o grădină frumoasă și o vedere superbă la Dunăre.

Comuna Coronini oferă oportunitatea de a petrece timp în natură, de a face drumeții și de a explora zona, la pas, cu ATV-ul sau cu barca pe Dunăre.

Cetatea Ladislau 

Cetatea Ladislau (Donjonul de la Coronini) sau Cetatea Sfântul Ladislau a fost o cetate medievală încredințată cavalerilor teutoni. Ruinele aceasteia se află în Comuna Coronini (mai demult Vărad, în maghiară Lászlóvára) din județul Caraș-Severin. A fost terminată de Sigismund de Luxemburg și dedicată Sfântului Ladislau. Pe malul opus al Dunării se află Cetatea Golubăț.

Fortificația a fost ridicată pe ruine dacice pe un deal numit „Culă”, un deal stâncos cu trei laturi abrupte, de pe malul apelor Dunării. Aceasta se află într-un proces de restaurare din anul 2021.

Peștera Gaura cu Muscă

A fost locuită în perioada Hallstatt fiind un adapost ideal pentru omul primitiv. Poziția ei, cu intrarea prin care domină Dunarea a făcut ca în epoca medievală sa fie fortificată și armată cu tunuri și o mică garnizoană de soldați. Astăzi se mai văd fortificațiile de la intrare facute înca de la 1460 și refăcute de mai multe ori, folosite până prin 1880.

Numele de Gaura cu Muscă vine de la musca columbacă (Simulium colombaschense), o muscă vampir care a produs multe probleme localnicilor, dar mai ales vitelor acestora. Această muscă a existat în zonă până la construcția barajului de la Porțile de Fier când a dispărut datorita modificării habitatului. Musca ataca vitele, le mușca în zonele cu piele fina, nări, buze, urechi Mușcăturile produceau inflamații care sufocau animalul în câteva ore sau zile. În pericol erau și copiii mici dacă musca reușea să pătrundă în gură sau trahee. Specialiștii spun că aceste musculițe nu au avut nici o legătură cu peștera. Dezvoltarea lor a fost posibilă numai în apele Dunării înainte de formarea lacului.

Sunt și legende care explică cum a apărut musca în peșteră. Ea s-ar fi născut dintr-un cap al balaurului cu 12 capete ucis de Iovan Iorgovan, sau din capul balaurului ucis de Sfântul Gheorghe, că si-ar avea originea într-un pârâu infectat de scorpioni, șerpi, viespi otrăvitoare, că s-ar fi născut în copaci, sau într-o buruiană din împrejurimile Golubacului.

Gura peșterii este de forma ovală cu diagonale de 8 si 4 m. blocată în mare parte de ziduri de la fortificația medievală. Galeria de acces este de dimensiuni medi și drenează un curs de apă. Pe traseu se trece prin Sala Liliecilor și se ajunge la un sifon terminal, zonă în care apar scurgeri parietale.

Stânca Babacaia

Turiştii care ajung în Comuna Coronini nu trebuie să rateze Stânca Babacaia, despre care se spune că reprezintă un simbol pentru turismul din Clisura Dunării. Stânca Babacaia, un monument natural din calcar, atrage ca un magnet turişti, mai ales datorită faptului că este unică pe tot parcursul fluviului. Această stâncă supranumită şi „Crăiasa singuratică a Dunării” marchează intrarea în Clisura Dunării şi se află în dreptul localităţii Coronini, judeţul Caraş-Severin. Stânca are o înălţime de şapte metri deasupra apei, iar numele său provine din lumba turcă şi înseamnă „stânca tatălui”. Obiectivul turistic din mijlocul Dunării seamănă cu două degete uriaşe ridicate spre cer.

Pe vremuri, de Stânca Babacaia erau legate lanţuri de la două cetăţi, Golubac şi Ladislau, totul cu scopul ca niciun vas să nu poată să scape de plata taxelor vamale.

Prezenţa acestei stânci, dar şi a celor două cetăţi medievale în zonă, a generat tot felul de legende fascinante. Una dintre poveştile locului spune că un voievod sârb a luat decizia de a-şi pedepsi soţia necredincioasă şi a legat-o de această stâncă apoi i-a spus „babo kaji”, adică „nevastă căieşte-te”, de undeşi denumirea de Stânca Babacaia. Potrivit unei alte legende, pe vremea când cetatea Golubac era stăpânită de turci, iar cetatea Ladislau de către creştini, un tânăr creştin se îndrăgosteşte de o cadână frumoasă a paşei dela Golubac. Într-o zi, tânărul o răpeşte pe cadână şi după ce se întoarce la cetatea de la Coronini a încins o petrecere, la care au participat şi ostaşii. Însă, în zori, paşa cu oamenii săi năvălesc pe neaşteptate în cetate şi ucid toţi soldaţii, iar cadâna necredincioasă şi tânărul sunt legaţi în lanţuri de Stânca Babacaia şi lăsaţi să moară de foame şi de sete. Îndurându-se de chinul lor, Allah i-a prefăcut în stane de piatră.

Insula Cailor sălbatici și movila lui Attila

Pe insulă există o colonie de cai sălbatici, aproximativ 100 la număr, care trăiesc total lipsiți de legătură cu oamenii, în libertate deplină. Caii aparțineau cândva sârbilor care trăiau la Moldova Veche. În anul 1910, un procent de 90 la sută dintre locuitorii de aici erau sârbi, însă, după unirea Banatului cu România, zona a fost colonizată de populație românească, doar circa 15 la sută dintre locuitori fiind sârbi. În anii ’70, sârbii din Moldova Veche creșteau cai pe insula Ostrov. Aveau un bac cu care duceau animalele pe insulă. După 1989 a dispărut bacul, iar caii care au rămas acolo au început să se înmulțească natural și au rămas cai sălbatici.

Legenda mormântului lui Attila
Cel mai înalt punct de pe insulă este o movilă de pământ despre care legendele locale spun că ar fi mormântul lui Attila, cel mai puternic conducător al hunilor, numit și „Biciul lui Dumnezeu”, care a domnit între anii 433–453. Legenda spune că Attila a fost înmormântat pe o insulă, undeva pe Dunăre, dar locul nu a fost descoperit. Conform acestei legende, Attila a avut atât de mulți soldați încât la moartea sa fiecare dintre oșteni ar fi dus câte un coif de pământ pe care l-ar fi pus peste mormântul conducătorului și astfel, în acel loc s-a format o movilă.

Schitul Coronini

Ruinele unei vechi mănăstiri ortodoxe din secolul al XVI-lea au fost descoperite pe Valea Văradului din Clisura Dunării, în apropierea localităţii Coronini. Identificarea bisericilor şi mănăstirilor dispărute din Banatul medieval reprezintă un demers dificil, dat fiind sursele precare de informaţii. Din cele 69 de mănăstiri medievale, catolice şi ortodoxe, doar cinci au supravieţuit, iar informaţii din surse târzii din secolul al XVIII-lea oferă o imagine dezolantă a arhitecturii eclesiastice din Banat cu biserici din lemn, din nuiele şi chirpici, acoperite cu paie sau şindrilă. Cazul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel“ ilustrează procesul dificil de identificare şi cercetare a arhitecturii eclesiastice medievale ortodoxe din Banat. Un document otoman din perioada 1569-1579 menţionează Mănăstirea „Isveti Arhangiâl“, în nahia Moldova, din cadrul vilaietului otoman al Timişoarei, care a fost căutată de istorici în zona Valea Târnova de lângă Moldova Veche. Totuși, toponimia a fost cea care a ajutat la identificarea Mănăstirii „Sfântul Arhanghel“ pe Valea Văradului, lângă izvorul de acolo.

Biserica Mănăstirii „Sfântul Arhanghel“ este un monument cu plan arhaic, având un altar rectangular și un naos cu plan dreptunghiular, cu dimensiunile exterioare de 6,80/6,50 m, fiind cel mai modest monument al arhitecturii eclesiastice medieval ortodoxe din zonă. Biserica avea pereții împodobiți cu pictură la interior și cele două perechi de contraforturi de pe pereții laterali ai navei oferă repere cronologice. Biserica a fost distrusă violent într-un moment neclar, sugerat de stratul de arsură identificat și de monedele găsite. Atestată în secolul al XVI-lea, biserica are începuturi ce pot fi bănuite încă din veacul al XV-lea, înscriindu-se astfel în șirul de lăcașuri ortodoxe ridicate în secolul al XIV-lea și în cursul secolului al XV-lea, alături de cele de la Baziaş, Sirinia, Sviniţa, Mraconia şi Vodiţa. În prezent, se lucrează la edificarea bisericii și a corpului de chilii pentru așezământul monahal.