Administrația locală din Coronini continuă să investească în viitorul comunității prin sprijinirea educației. Cele două unități de învățământ din comună – din Coronini și Sfânta Elena – au fost recent dotate cu mobilier nou și echipamente IT de ultimă generație, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„După ce în urmă cu trei ani copiii Școlii Gimnaziale din Coronini s-au bucurat de inaugurarea unei clădiri moderne, acum le oferim atât lor, cât și elevilor din Sfânta Elena, un nou motiv de bucurie: mobilier școlar nou, calculatoare performante și table interactive, toate pentru un învățământ de calitate. Valoarea totală a investiției este de 1.354.497,82 lei. Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și toate”, a declarat primarul comunei Coronini, Ilie Boboescu.
Noua școală din Coronini, inaugurată în urmă cu trei ani, a fost construită de la zero cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL 2. Investiția a depășit 5 milioane de lei, oferind elevilor condiții moderne de învățare.
„Avem astăzi o unitate de învățământ complet nouă, funcțională și adaptată nevoilor educaționale actuale. Clădirea dispune de opt săli de clasă, cabinete, ateliere și multiple alte facilități, toate dotate corespunzător. Este un contrast puternic față de vechea școală, care nu mai corespundea standardelor actuale”, sublinia primarul Ilie Boboescu la momentul finalizării lucrărilor.
În prezent, aproximativ 140 de elevi învață în școala modernă din Coronini, iar prin investițiile continue, autoritățile locale demonstrează că educația rămâne o prioritate.