Ilie Boboescu forează după apă termală pe malul Dunării

Odată cu declararea comunei Coronini stațiune turistică de interes local, administrația locală este preocupată să dezvolte investiții care să ofere turiștilor activități de agrement și în sezonul rece.

Vara, Clisura Dunării nu duce lipsă de turiști, iar pe perioada pandemiei, numărul acestora aproape că s-a dublat. În sezonul rece, lucrurile se schimbă însă radical, pentru că localitățile așezate de-a lungul fluviului nu oferă prea multe posibilități turiștilor de petrecere a timpului liber.

Coronini a fost declarată în această vară, alături de alte două comune din Caraș-Severin, Berzasca și Mehadia, stațiune turistică de interes local. Primarul din Coronini, Ilie Boboescu, spune că actualul context îl obligă să se implice și mai mult în dezvoltarea turistică a comunei și să le ofere turiștilor activități de agrement și pe perioada sezonului rece.

„Ne dorim să lucrăm pe partea aceasta, acum că tot suntem stațiune turistică. Avem mai multe proiecte în minte, încercăm să identificăm și sursele necesare de finanțare pentru implementarea lor. Pentru început, sunt interesat să văd dacă găsesc apă termală aici, pe zona noastră, în comună. Așteptăm chiar săptămâna viitoare o echipă de specialiști geologi din Ungaria, care cu asta se ocupă. Dorim să sondăm și să vedem dacă putem da de apă termală. Chiar dacă nu găsim apă la 40 – 50 de grade, dar o găsim la 15 – 16 grade, există soluții. Cu o pompă de căldură, poți să o aduci la temperatura dorită. Mai nou, se fac proiecte de încălzire a instituțiilor. De exemplu, faci un foraj, dai de apă la 20 de grade și cu pompa de căldură o mai ajuți și o aduci la 30 de grade și o încălzești așa. Sau cu panouri fotovoltaice, că tot se alocă bani europeni pentru astfel de investiții. De aceea vrem să vedem ce șanse avem și noi, pentru ne dorim să facem Clisura atractivă și pe perioada iernii. Să oferim oamenilor relaxare în toate sezoanele, să facem, eventual, un centru spa.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Coronini.

Boboescu mai spune că s-a interesat, iar pe viitorul ciclu financiar european există finanțări mult mai generoase pentru sectorul turism, ceea ce îi dă încredere și speranțe că va reuși să-și îndeplinească obiectivele.

„Ne dorim să facem o faleză pe malul Dunării. Pe lângă proiectul cetății Ladislau, pe care-l avem în derulare, trebuie să mai venim cu ceva, ca să ținem turiștii, să nu-i lăsăm să se plictisească. Spre exemplu, să facem o faleză pe malul Dunării suspendată, pe piloni, pe doi kilometri, de la intrarea în localitate și până în dreptul cetății, iar de aici turiștii să fie urcați cu un lift la cetate. Am discutat cu reprezentanții ADR Vest pe acest subiect, voi avea și o întâlnire cu directorul Sorin Maxim, și nu pare un lucru imposibil, mai cu seamă că sunt fonduri europene pentru turism pe noul ciclu financiar.”, a concluzionat Ilie Boboescu.